Mijloacele audio-video în predarea Holocaustului
De prof.dr.Sorin Langu
Se ştie că orice mijloc de invăţământ are limitele sale, nu se potriveşte la orice lecţie sau temă. Mijloacele audio-video au o plajă mare de aplicabilitate, dar cât de mult se potrivesc ele cu tematica Holocaustului ? A arăta un film, o imagine, a auzi un discurs al unei personalităţi este foarte uşor pentru profesor, dar noi trebuie să stabilim momentul cel mai potrivit, iar selecţia materialului să fie foarte riguroasă. Dacă arătăm imagini prea dure, secvenţe prea sângeroase, riscăm să producem elevilor traume, şi chiar să-i îndepărtăm de Holocaust. Aşadar efectul poate fi invers.
Există printre profesori mai multe opinii despre folosirea mijloacelor audio-video în tematica Holocaustului: unii spun că nu este indicată din cauza durităţii subiectului, alţii optează pentru o utilizare parţială şi doar la vârste mari, iar alţii pentru folosirea parţială la orice vârstă.
Din punctul meu de vedere optez pentru ultima variantă, dar cu amendamentul trebuie vizionate dinainte toate documentarele şi filmele artistice; apoi se vor selecţiona secvenţele în funcţie de mai mulţi factori: vârsta elevilor, cantitatea de cunoştinţe a elevilor despre Holocaust, gradul de implicare a ţării (comunităţii) respective în Holocaust.
Prima limitare, de vârstă, e uşor de respectat: la elevii de 7-11 ani imaginile sunt mai mult pentru fixarea informaţiei, un miting hitlerist, o scenă din viaţa cotidiană evreiască, o secvenţă de război etc., la elevii de 12-18 ani putem arăta imagini din ghetouri, scene din lagărele de concetrare (triajul, viaţa din lagăr etc.), imagini care pot constitui puncte de plecare pentru alte discuţii; la elevii de peste 18 ani restricţiile nu mai sunt colective ci individuale.
În funcţie de gradul de informare al elevilor putem identifica câteva etape: la primele informări despre Holocaust imaginile (statice sau dinamice) vor fi puţine şi cu un grad mare de generalitate, pe măsură ce înaintăm în subiect şi trecem de la general la individual şi imaginile devin mult mai personalizate, eventual cu nume pentru a uşura empatia dintre elevi şi cei care au suferit.
A treia limitare este necesară în anumite circumstanţe. Dacă suntem într-o comunitate cu accente antisemite sau cu trecut antisemit apropierea de subiect se face cu multa precauţie, iar rolul imaginilor va fi preponderent nu cognitiv ci social, de a apropia „subiectul” de „obiect”, de a dezvolta abilităţi sociale ca toleranţă, înţelegere etc.
Una din cele mai spinoase provocări in sala de clasa este cea a vinei. „Cine este de vină ?” este una din cele mai dese întrebări ale elevilor, iar imaginile contribuie în a formularea unor răspunsuri generale de tipul „tot poporul german”, „toţi soldaţii români”, „toţi intelectualii maghiari” etc. Elevii tind să vadă viaţa si istoria în alb şi negru, ei atribuie rapid vinovăţii şi merite, iar imaginile sunt deformatoare pentru că impresionează, au putere mare de a sensibiliza şi determină judecăţi apriori, şi doar pe baza imaginilor.
Predarea Holocaustului nu trebuie privită doar din direcţie istorică, pentru că istoria tinde de multe ori să izoleze „obiectul” discuţiei punându-l într-un clopot de sticlă pentru a fi privit. Ori noi avem nevoie de participarea elevilor, de empatia lor, de aceea o bună abordare ar fi prin intermediul educaţiei civice. Dezbateri despre drepturile omului, despre prejudecăţi, toleranţă şi şovinism, despre grupuri sociale, majoritate şi minoritate, regimuri politice şi caracteristicile lor etc. pot avea punctul de plecare, sau doar componente din tematica Holocaustului.
Pokies-Baba-Casino-Marelin - Goyang FC
RăspundețiȘtergerePokies-Baba-Casino-Marelin is a 슬롯나라 gaming brand in the gaming industry. It's situated in Marelin, Malta. Players 한게임포커머니상 can 텍사스홀덤 enjoy the benefits of 카드 카운팅 gaming 가상화폐 종류 from